Oportunitate de practică în Japonia pentru studenții TUIASI

Programul de burse „Vulcanus in Japan” oferă studenților noi oportunități de practică în Japonia.

„Suntem bucuroși și mândri că studenții TUIASI au încă o dată ocazia de a se perfecționa printr-o perioadă de practică în aceleași domenii inginerești de interes cu cele alese la admitere, de această dată în companii japoneze cu renume internațional. Trăim cu convingerea că această experiență inginerească internațională în anii 2021-2022 va fi participativă în acel viitor de la care așteptăm să inducă schimbările calitativ necesare evoluției umane în termeni de siguranță, stabilitate și bunăstare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale la TUIASI.

Înscrierile se realizează în perioada 10 ianuarie – 10 februarie 2021, derularea internshipului urmând să se desfășoare din septembrie 2021 până în august 2022. Programul se adresează studenților care sunt cel puțin în anul al IV-lea, studii de licență, la studii de master sau doctorat.

Pentru detalii suplimentare accesați: https://www.eu-japan.eu/events/vulcanus-japan